Taijiquan-ul (pronuntat Taidziciuen) este o practica chinezeasca foarte veche de multe ori prost inteleasa, fie considerata strict o gimnastica rezervata eventual celor vârstnici, fie ca un sistem martial stilizat – privit cu îngaduinta de majoritatea practicantilor artelor martiale, externe / dinamice.

Taiji se traduce prin Absolut, Adevar Ultim, Principiu Suprem. Prima data termenul apare în Yijing (“Cartea transformarilor”): “Transformarea este rânduita de Marele Principiu (Taiji). Acesta naste cele doua forme ale Fiintei (yin si yang).”  Quan se traduce prin stil de lupta, de unde si o serie de aplicatii martiale, mai ales dupa ce corpul devine bine echilibrat si plin de energie.

Alaturi de Baguazhang (Palma celor 8 trigrame) si Xingyiquan (Boxul formei si al intentiei), Taiji-ul intregeste familia stilurilor interne (Neijia), originare se pare din zona Muntilor Wudang. Acestea reprezinta unul din polii de referinta ale artelor martiale chinezesti, de natura interna si de inspiratie taoista, asa cum artele martiale din Shaolin sunt considerate ca element de referinta pentru scolile considerate externe, bazate pe un Qi Gong dur, de inspiratie budista.

Caracteristicile Taiji : Relaxat, Natural, Suplu

În timpul practicii Taiji, miscarile se executa având trunchiul drept, vârful capului se tine ca si cum ar fi tras usor în sus, abdomenul este cufundat, coatele si umerii sunt coborâte, pieptul este îndreptat catre interior, întregul corp da senzatia de circularitate. Ansamblul de tehnici se executa fluid si într-un ritm uniform. Respiratia este profunda, preferabil abdominala.

Principiul miscarii fluide si relaxate nu înseamna inertie si lipsa de vlaga. Miscarile trebuie de fapt sa combine vigoarea cu supletea, folosind forta doar cât este necesar, fara rigiditate, dar nu fara vlaga.

Este foarte important ca miscarile corpului sa fie bine coordonate pe tot parcursul exercitiului. Desi miscarile sunt suple si lente, fiecare parte a corpului se misca continuu. Atentia trebuie concentrata nu numai asupra partii care se afla în miscare, ci mai ales asupra coordonarii acesteia cu întregul corp.

Genunchii sunt mereu usor îndoiti, chiar atunci când corpul este perfect drept. Pe plan psihic, mintea este calma dar alerta. Practicantul nu trebuie sa uite ca Taijiquan-ul este “un exercitiu fizic al spiritului”. Miscarile trebuie urmarite cu mintea foarte calma. Ceea ce este în miscare (corpul) este în armonie cu ceea ce este nemiscat (calmul spiritului). Pe fata nu trebuie sa se vada nici o contractie. La început este nevoie de un efort de memorare, dar apoi miscarile devin naturale si practicantul ajunge sa redescopere si sa recreeze Taijiquan-ul la fiecare executie.

TAIJI QUAN si practica martiala

Incredibil poate pentru unii, în spatele fiecarui gest plin de gratie si delicatete, se ascunde o surprinzatoare eficacitate martiala. Pentru ca Taiji a fost conceput ca practica martiala de catre pustnicul Taoist Chan San Feng, dupa ce a urmarit lupta dintre o pasare si un sarpe. El a fost uluit de trecerile bruste ale acestora de la atacuri dure la eschive extrem de suple…si de aici si ideea de armonie Yin si Yang. Toate miscarile sunt concepute ca tehnici defensive, de aparare pe cele mai diverse atacuri, de a prize si strangulari, pâna la lovituri de pumn sau picior. Este adevarat pe de alta parte ca vechiul Taiji avea si unele forme de executie mai explozive, ignorate sau neglijate de prcaticantii moderni. O caracteristica martiala dar si terapeutica a Taiji-ului este FA JING , explozia de energie care poate fi folosita fie pentru a perturba echilibrul energetic al unei persoane (martial), fie pentru a îl restabili ( terapeutic). Forta folosita este de natura interna si este mult amplificata de tehnicile si miscarile lente de TaijiQuan.

Taijiquan si Qi Gong

Multe din principiile qigong-ului ( lucrul cu energia interna QI ) se regasesc în Taijiquan. “Tratatul Taijiquan-ului”, al lui Zhang San Feng, cel ce a fondat acest sistem, mentioneaza:  “Energia (qi) trebuie trezita si cultivata, iar spiritul (shen) trebuie sa ramâna linistit si nemiscat.”; “Miscarile se efectueaza de catre spirit si nu de corpul exterior, propiu-zis”.

De asemenea, o alta scriere importanta, “Tratatul Taijiquan-ului”, ce îi apartine lui Wang Zong Yue, mentioneaza:  “De la capatarea rutinei, persistând în practica vei ajunge la întelegerea energiei, de la întelegerea energiei – mentinând drumul – ajungi treptat la lumina sacra.”

Prin exersarea Taijiquan-ului se efectueaza cele trei “aranjari”, necesare pentru o buna practica a qigong-ului: aranjarea pozitiei, a respiratiei si a sufletului. Drumul din Taijiquan pune accent pe circulatia energiei, spre deosebire de qigong, unde conteaza si procesele de transformare ce apar la nivelul diferitilor centrii. De aceea se poate spune ca Taijiquan-ul si Qi Gong-ul se pot completa perfect, reciproc…

Organizatia Mondiala a Sanatatii si Taijiquan-ul

Datorita modului de actiune al Taijiquan-ului si efectului sau asupra sanatatii practicantilor, el constituie obiectul unor ample studii cu caracter stiintific întreprinse pe plan international. In anul 1988 Organizatia Mondiala a Sanatatii a declarat Taijiquan-ul drept mijlocul cel mai eficace de pastrare a sanatatii.