Daca kempo-ul este o arta martiala ale carei aspecte au mai fost abordate, în ceea ce priveste kobudo-ul ar trebui facute înca de la început cateva precizari. Dasi cei mai multi înteleg prin kobudo tehnici de lupta cu arme, sensul exact nu este acesta. Kobudo înseamna arte martiale vechi (ko-vechi, budo-cale martiala) si folosirea acestui termen singur poate provoca o serie e confuzii. Aceasta deoarece exista doua tipuri de kobudo: kobudo okinawa –un ansamblu de tehnici de lupta cu arme neconventionale, de fapt unele transformate de taranii din Okinawa în arme pentru a tine piept invaziei japoneze în arhipelag (bo, sai, nunchaku, tonfa, eku, sansetsukon, nunti, kama); nihon kobudo-vechile tehnici de arme japoneze, specifice ryurilor de samurai considerate nobile: katana, wakizashi, naginata, yari etc. Aceste lucruri trebuie bine întelese pentru a nu se confunda doua scoli extrem de diferite ca principii, miscari, kata.

       Vom reveni acum la kenpo si kobudo-ul practicate în Okinawa, încercand sa evidentiem relatiile dintre acestea. În momentul an care cele trei miciregate din Okinawa au fost unite sub conducerea regelui Sho Hashi, în 1429, acesta a interzis portul armelor,mai ales datorita fricii de revolta maselor exploatate. Atunci artele martiale cu mainile goale aduse din China-chuan fa (devenit kenpo), dar si cele cu arme au devenit intens practicate de populatia din Okinawa. Interdictia de a folosi arme a facut ca taranii sa-si transforme uneltele din propriile lor gospodarii, ustensilele de pescuit, în arme redutabile, capabile de a face fata unor soldati înarmati. Atunci cand în 1609, luptatorii clanului Satsuma invadeaza Okinawa, s-au dat noi legi aspre de catre shogun-ul Shimazu împotriva practicarii artelor martiale în insula. Acum, cu atat mai mult, practicarea în secret a artelor martiale a devenit o necesitate vitala pentrusupravietuire si pentru rezistenta. Populatia se antrena cu si mai multa vigoare, în locuri izolate, pe tarmul marii, printre stanci, departe de orase si de toate fortele de ocupatie straine. Tehnicile de kenpo practicate de începatori nu permiteau începatorilor sa se apere cu succes de adversari bine înarmati, de exemplu cu sabii. Astfel a aparut necesitatea adoptarii unor arme, fie ele chiar improvizate, care sa poata opri soldatii japonezi bine antrenati si dotati cu arme redutabile. Multe unelte si ustensile si-au schimbat destinatia, devenind arme periculoase, avand avantajul ca nu trezeau deloc suspiciunile autoritatilor. Vechile scoli de arte martiale au transmis în paralel tehnicile de kenpo si kobudo ca un tot unitar, multe din combinatiile executate cu mana goala putand fi executate nivele avansate cu arme duble (tonfa, nunchaku, sai, kama, nunti). Daca în kenpo existau kata dupa modelul tao-lu-urilor din China, în kobudo existau initial doar kata de bo (baston) si abia mai tarziu au aparut si kata cu alte arme.

In imagine Sensei LAIBER alaturi de Sensei Seisuke Adaniya 7 Dan Kobudo, elev direct al lui Matayoshi Sensei